de Marcel Buciuman in Arhitectura
Ce ai alege intre o locuinta ultramoderna si una traditionala, cu accente istorice chiar? Dar de ce nu le-ai avea pe amandoua, intr-o singura locuinta?
Arhitectii de la ZEC Architects au incheiat recent unul dintre cele mai creative proiecte ale lor, implicand extinderea si transformarea cladirii unei vechi statii de cale ferata intr-o locuinta ultramoderna.
Proiectul incita prin doua contraste evidente.
Primul contrast este generat de localizarea constructiei, marginita pe de o parte de linia de cale ferata ce leaga Amsterdam de IJmuiden, in timp ce pe cealalta parte incepe Parcul National South Kennemerland.
Arhitectii au preluat aceasta contradictie dintre sinele lungi, metalice, ale caii ferate si unduirile dunelor de nisip ale Parcului National, extinzand-o si la nivel arhitectural.
Astfel, la cladirea existenta au fost atasate, pe doua laturi, cate o extensie cubica din otel si sticla, care contrasteaza izbitor cu arhitectura pitoreasca a vechii case din caramida si lemn.
Pat clasic Marius, lemn masiv fag, 160x200
Contradictia de materiale si stiluri continua si la interior. Elemente precum grinzile din lemn, caramida bruta sau chiar vechile ferestre au fost conservate si alaturate mobilierului, corpurilor de iluminat sau altor obiecte de decor moderne.
Constructia veche a ramas inima locuintei, spatiile deschise permitand comunicarea nestingherita cu noile corpuri ale cladirii, create parca pentru a extinde interiorul casei in natura inconjuratoare.
Iar bogata colectie de cactusi si alte multe plante ce decoreaza casa contribuie si ele la integrarea in peisajul invecinat.
Foto: ZEC Architects - Sectiune transversala
Arhitect:ZEC Architects
Foto: Cornbread Works
Suprafata desfasurata: 190 mp
Incepere proiectare: 2009
Finalizare constructie: 2012
Locatie: Santpoort, Olanda
Sursa: CaseSiGradini.ro