Marile proiecte de arhitectura ale Clujului, rezultate in urma concursurilor internationale de solutii din perioada 2016 - 2023, expuse pe strada Kogalniceanu

in Arhitectura

Dezbaterea publica cu tema "Concursul de arhitectura ca standard pentru investitiile publice" va avea loc in 2 noiembrie, in cadrul FAST

Seria de evenimente "Concursul de Arhitectura si Urbanism la Cluj-Napoca", menita sa aduca in fata specialistilor, dar si a publicului larg, cele mai mari proiecte de arhitectura ale Clujului, rezultate in urma unor concursuri internationale de solutii din perioada 2016 - 2023, a fost inaugurata la Cluj-Napoca.

Concursuri arhitectura Cluj-Napoca

Lucrarile premiate si finalizate pana la aceasta data sunt expuse, pana la finalul lunii, pe strada Mihail Kogalniceanu. Concursurile au fost organizate de Ordinul Arhitectilor din Romania - Filiala Transilvania, impreuna cu Ordinul Arhitectilor din Romania, Primaria si Consiliului Local Cluj-Napoca si Consiliul Judetean Cluj.

Concursuri arhitectura Cluj-Napoca

Castigatorii acestor concursuri, dar si reprezentanti ai institutiilor implicate s-au reunit, ieri, la o masa rotunda, unde au discutat despre importanta organizarii acestui tip de evenimente de arhitectura si urbanism la nivel local si national.

Daniela Maier, presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania - Filiala Transilvania: "In spatele acestor proiecte acum realizate se ascund ani de munca. Prima data munca diplomatica din partea colegilor nostri, care au inceput aceste concursuri de arhitectura pentru spatiul public, arhitecti, reprezentanti ai administratiei, juristi si colegi din comunitatea profesionala. Au urmat apoi ani de gasit solutii pentru administratii, de implementare a acestor concursuri intr-un context legislativ nepregatit, apoi elaborarea temelor, iar de aici a urmat munca tuturor colegilor care au participat la concursuri, care si-au asumat luni de zile de efort sustinut, impreuna cu echipele lor, pentru a expune proiecte de calitate. Le multumesc tuturor!"

Daniela Maier, Ovidiu Campean

Ovidiu Cimpean, secretar de stat Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene: "La Cluj am demarat si am finalizat 15 concursuri internationale de solutii din 2016 si pana acum, undeva la mai mult de o treime din toate concursurile de solutii internationale organizate la nivel national. Si trebuie sa spunem acest lucru, aceasta practica a inceput sa fie preluata de catre alte orase dupa modelul Clujului. Imi amintesc din 2016, cand aveam concursuri la Turnul Pompierilor sau la Somes si erau oameni care spuneau ca nu vom vedea niciodata proiectele implementate, pentru ca s-au mai facut concursuri si au esuat. Si uite ca suntem la acest moment de bilant cand vedem aceste concursuri implementate. Aceste proiecte influenteaza istoria orasului in bine, sunt proiecte care sunt dezbatute intens cu societatea civila si este de datoria noastra sa explicam cat mai bine de ce aceste concursuri de solutii sunt importante pentru dezvoltarea sustenabila a oraselor in care traim."

Clujul, campion national: 15 concursuri internationale de solutii organizate, mai mult de o treime din totalul in intreaga tara

La nivelul judetului Cluj au fost organizate, de catre Ordinul Arhitectilor din Romania si Filiala Transilvania a Ordinului, 15 concursuri internationale de solutii de arhitectura si urbanism: 11 in colaborare cu Primaria si Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca si 4 in colaborare cu Consiliul Judetean Cluj. Dintre cele 15, patru mari implementate si receptionate in ultimul an sunt expuse, pana in 25 octombrie, pe strada Mihail Kogalniceanu (intersectie cu str. Emmanuel de Martonne 1):

1. Malurile Somesului / Rethinking Somes (2017) - finalizat si receptionat in 2024, proiectul, realizat de Studio Practica, avandu-i autori principali Jaime Daroca, Jose Mayoral, Jose Ramon Sierra, a fost premiat la Bienala de la Venetia pentru eforturile de regenerare.

2. Turnul Pompierilor (2017) - finalizat si inaugurat in 2023, proiectul a fost castigat de VLAD SEBASTIAN RUSU BIROU INDIVIDUAL ARHITECTURA, cu autor principal Vlad Sebastian Rusu si coautori: Anamaria Cornelia Olanescu, Anda Gheorghe, Octav Silviu Olanescu.

3. Amenajare urbana Strada Kogalniceanu (2018) - finalizat si inaugurat in 2024, proiectul a fost castigat de Mossfern Arhitectura, cu autor principal Mossfern Arhitectura si coautori Lazar Csaba, Perju Madalina Simona, Macalik Arnold Erno, Vass Daniel, Pop Vlad Bogdan, Vajna Botond Szilard, Molnar Attila, Szilagyi-Bartha Jozsef.

4. Revitalizarea Parcului Feroviarilor (2018) - finalizat si inaugurat in 2024, proiectul a fost castigat de ASIZA BIROU DE ARHITECTURA S.R.L., cu autori principali Vlad Sebastian Rusu, Octav Silviu Olanescu, Anamaria Olanescu, Anda Gheorghe.

Mirona Craciun, coordonator Concursuri Ordinul Arhitectilor din Romania: "In ultima vreme, discursul public despre concursul de arhitectura a fost foarte sec. Ori este prezentat ca fiind cel mai bun lucru posibil, ori, din contra, discutam doar despre aspectele negative. Ceea ce as vrea sa punctez azi e faptul ca discursul despre procedura de concurs de solutii ar trebui sa fie mai nuantat, si sa intelegem ca, prin natura lui, concursul de arhitectura este un proces. Se vorbeste mult despre licitatie versus concurs. Licitatia este o procedura in care selectia se face cu accentul pus pe cost, iar concursul este o procedura in care selectia se face cu accentul pus pe calitate. Insa trebuie avut in vedere ca, in urma unei licitatii, se alege un contractant, iar in urma unui concurs se alege o solutie. Ca sa ajungi sa selectezi o solutie, toti participantii doneaza catre autoritatea publica sute si mii de ore de lucru."

Stefan Bilici, presedintele Ordinului Arhitectilor din Romania: "Activitatea noastra a fost foarte mult axata, in ultimii 20 de ani, pe organizarea de concursuri de solutii in parteneriat cu autoritatile publice si impreuna cu filialele noastre, cele care au contactul direct cu realitatea din fiecare parte a tarii. Ne intereseaza foarte mult tema aceasta a concursurilor in relatie cu autoritatile locale pentru ca investitiile publice reprezinta o componenta esentiala a actului de modelare a mediului nostru de viata si, din pacate, in Romania, foarte putine dintre investitiile publice sunt realizate printr-o procedura deschisa, transparenta, care sa conduca la rezultate de calitate."

Celelalte concursuri organizate la Cluj-Napoca sunt:

  1. Parcul Etnografic Romulus Vuia (2017)
  2. Amenajarea ansamblului urban Cetatuia (2019)
  3. Noul CJ Cluj (2019)
  4. Masterplan Sopor (2019)
  5. Centrul Integrat de Transplant (2020)
  6. Spitalul de Copii (2021)
  7. Amenajare Parc Est (2021)
  8. Liceul Nicolae Balcescu (2021)
  9. Liceul Lucian Blaga (2022)
  10. Parcul Buna Ziua (2022)
  11. Science Campus (2022)

In cadrul conferintei de presa a fost prefatat si urmatorul eveniment din aceasta serie, dezbaterea publica cu tema "Concursul de arhitectura ca standard pentru investitiile publice", care va avea loc pe data de 2 noiembrie, in cadrul FAST- Festival for Architecture Schools of Tomorrow.

Afla noutati! Aboneaza-te la Newsletter
Copertine, parasolare

Decoratiuni casa

Lemn compozit

Articole recomandate

Va invitam sa dati 'Like' paginii noastre de Facebook
pentru a afla zilnic noutati interesante. Va multumim!