5 tipuri de acoperis pentru casa

in Constructii

Acoperisul are rol esential de protectie a locuintei, dar si rol estetic. De aceea, este necesar ca cei care isi construiesc o casa noua si se afla in stadiul proiectarii acoperisului sa se informeze in mod corespunzator inainte de a stabili toate detaliile.

Tipuri acoperisuri casa

Dintre elementele care se vor lua in calcul in momentul proiectarii acoperisului, forma sa nu poate fi trecuta cu vederea. In aparenta, forma este importanta doar din punct de vedere estetic. Insa, specialistii sustin ca de forma unui acoperis casa depind si foarte multe aspecte practice, precum durabilitatea, rezistenta si functionalitatea sistemului de invelitoare, de utilitatea ulterioara oferita spatiului de sub acoperis, dar si nivelul de protectie oferita locuintei.

Asadar, forma acoperisului, alaturi de calitatea materialul din care este realizat, cu referire, mai ales, la acoperisurile metalice - tabla faltuita, tabla cutata, tigla metalica etc. - joaca un rol important atat din punct de vedere tehnic, cat si estetic. In cele ce urmeaza, sunt detaliate informatii cu privire la cinci dintre cele mai populare tipuri de acoperis pentru casa, alaturi de avantajele si dezavantajele acestora.

1. Acoperisul in doua ape

Cel mai simplu dintre cele cinci tipuri de acoperisuri prezentate, acoperisul in 2 ape este si cel mai popular tip. Este acoperisul clasic pentru casa, care nu se distinge in ceea ce priveste estetica, insa, din punct de vedere practic, prezinta numeroase avantaje.

Forma acestui acoperis pentru casa asigura scurgerea eficienta a apei, protejand locuinta de actiunea daunatoare a precipitatiilor. Pentru ca apa se scurge rapid de pe acest acoperis, materialul din care este facut nu va fi deteriorat, pastrandu-si atat rezistenta, cat si culoarea. In plus, montajul unui acoperis in 2 ape se realizeaza rapid si usor, ceea ce inseamna ca in aceasta etapa se pot economisi bani.

Mai mult de atat, un acoperis in doua ape, avand o panta suficient de mare si in plus, doi pereti verticali, asigura un spatiu interior generos in cazul mansardelor locuite.

In cazul proiectelor cu buget restrans, de dimensiuni reduse, pentru realizarea unui acoperis in doua ape se poate alege tabla cutata sau tigla metalica, care reprezinta materiale cu raport calitate-pret excelent. Daca proprietarii dispun de o suma mai mare de bani, pot alege, in schimb, tigla metalica cu acoperire de roca vulcanica pentru aspectul natural pe care il ofera sau tabla faltuita in cazul acoperisurilor moderne .

2. Acoperisul in patru ape

Acoperisul in 4 ape dispune de cate o panta pentru fiecare latura a casei. Alaturi de cel in doua ape, si acest tip este des intalnit.

Spre deosebire de acoperisul in 2 ape, cel in patru ape devine mult mai rezistent in fata vanturilor puternice, a intemperiilor de intensitate foarte mare, forma aerodinamica si pantele mult mai mici il protejeaza de eventualele dezastre.. De aceea, este recomandat pentru o casa amplasata intr-o zona in care vantul puternic este un fenomen des intalnit. Totodata, forma sa permite scurgerea eficienta a apei care provine din precipitatii.

Precum in cazul acoperisului in doua ape, si aici se poate utiliza orice tip de material pentru invelitoare, in functie de preferinta proprietarului.

3. Acoperisul plat sau tip terasa

Din punct de vedere al designului, acoperisul terasa este unul dintre cele mai moderne tipuri. Pe de alta parte, luand in calcul aspectul practic, din cauza inclinatiei mici, acest acoperis este potrivit mai degraba zonelor cu climat cald, lipsite de ploi abundente sau de zapezi. Insa, exista si exceptii, care permit montarea unui acoperis tip terasa inclusiv la noi in tara, cu conditia utilizarii unor materiale de calitate superioara si a unor solutii complexe pentru izolare.

In ceea ce priveste materialele folosite pentru acoperisul terasa, tabla faltuita poate fi utilizata in unele cazuri, deoarece permite o panta minima de 5°. In restul cazurilor, suprafata finala poate fi de beton cu straturile superioare recomandate: termoizolatie, hidroizolatie, sau, de ce nu, acoperisul verde cu strat superior de vegetatie.

4. Acoperisul cu forma complexa

Acoperisul cu forma complexa este unul dintre cele mai costisitoare tipuri, fiind recomandat celor cu buget generos. Aceste acoperisuri sunt proiectate in mai multe pante, astfel incat sa acopere mai multe zone ale cladirii. Structura rezultata asigura un tot unitar placut din punct de vedere vizual. Complexitatea acestor tipuri de acoperisuri le permite arhitectilor sa isi utilizeze la maxim creativitatea.

Pentru un aspect desavarsit, dar si caracteristici tehnice de exceptie, un material recomandat pentru acoperisurile cu forma complexa este tigla metalica. Iscusinta montatorilor este obligatorie pentru un rezultat impecabil, taieturile si imbinarile trebuie sa fie facute cu maxima atentie, atat pentru aspectul vizual final, aspectul functional eferitor la etansarea impotriva infiltratilor, dar si pentru minimizarea pierderilor de material la decupaje.

5. Acoperisul cu forma asimetrica

Acoperisul cu forma asimetrica sau cu pante inegale este, alaturi de cel terasat, unul dintre cele mai moderne tipuri. Un astfel de acoperis confera casei un aspect placut, care va atrage in mod sigur atentia.

In cazul acestui acoperis, alegerea materialului pentru invelitoare este foarte importanta, deoarece panta cu inclinatie mica va fi expusa precipitatiilor si vantului, existand riscul sa fie afectata de acestea. Este necesar, asadar, ca materialul sa fie unul rezistent, pretabil unei pante cu inclinatie mica. De exemplu, acoperisurile din tigla metalica pot fi montate pe o panta de minim 14°, cele din tigla metalica cu acoperire de roca vulcanica au panta minima de 12.5° iar cele din tabla faltuita permit o inclinatie mai mica, incepand de la 5°.

Afla noutati! Aboneaza-te la Newsletter
Copertine, parasolare

Gresie Italia, ceramica, cofraje

Lemn compozit

Arhitect online

Articole recomandate

Produse de la parteneri

Va invitam sa dati 'Like' paginii noastre de Facebook
pentru a afla zilnic noutati interesante. Va multumim!