de Marcel Buciuman in Targuri si expozitii
Daca va intrebati cum se impaca in amenajarile interioare stilul modern cu materiale naturale precum lemnul sau piatra, casa prezentata in continuare credem ca va poate oferi un raspuns edificator.
Atunci cand a primit sarcina de a realiza un proiect de renovare a unei case vechi amplasata intr-o zona rurala a insulei spaniole Mallorca, arhitectul Roberto Lorenzo si-a propus sa-i pastreze farmecul rustic adaugandu-i insa cat mai mult din confortul unui stil de viata modern.
De la prima vedere, casa ne atrage atentia prin piatra naturala deschisa la culoare ce imbraca intreaga fatada precum si prin ferestrele arcuite de la parter, ambele specifice caselor cu arhitectura in stil mediteranean.
Inainte de procesul de renovare aceste arcade erau deschise, fiind parte a unei verande ce comunica cu exteriorul, motiv pentru care nu era aproape deloc folosita pe durata sezonului rece.
S-a luat insa decizia inchiderii arcadelor cu sticla si includerea acestui spatiu in zona de zi spatioasa ce a fost amenajata la nivelul parterului.
Designul interior este modern cu accent deosebit pe confort si functionalitate. Toate detaliile sunt alese cu mare grija, nimic nu pare fortat sau improvizat asa cum se intampla adesea atunci cand se face renovarea unei case vechi.
Mobila este moderna insa au fost recuperate si integrate in decor si cateva piese de mobilier vechi, cum sunt fotoliile sau vitrina din living.
Cromatica este simpla, predomina albul care potenteaza parca si mai bine lemnul si piatra, materiale naturale care dau amenajarii caldura si un farmec aparte.
Grinzile aparente din lemn sunt laitmotivul care ne urmareste in intreaga casa, fie ca suntem in living, bucatarie, dormitor, baie sau terasa.
Peretii bucatariei sunt in intregime placati cu piatra naturala, protejata in zona masinii de gatit de o placa din sticla.
Usile masive din sticla unifica in sezonul cald zona de luat masa cu exteriorul.
Terasa acoperita ofera si ea un loc superb de luat masa si de relaxare, spatiu ce se continua cu o piscina amenajata si aceasta cu mult lemn si piatra.
Zidul placat cu piatra ce margineste piscina asigura nu doar intimitate ci si protectie impotriva vantului. Zona din jurul piscinei a fost placata cu lemn de ipe, rezistent la umezeala, motiv pentru care este intens folosit in amenajarile exterioare.
Piatra naturala imbraca nu doar fatadele ci si aleile ce strabat gradina din jurul casei. Regasim aici trandafiri, arbusti decorativi (tuia, leandri etc.) dar si pomi fructiferi specifici regiunii mediteraneene (portocali, lamai etc.).
Speram ca aceste imagini vor constitui o buna sursa de inspiratie pentru cei care au in proiect renovarea unei case vechi folosind materiale naturale, insa dandu-i un aspect modern.
Arhitect: Roberto Lorenzo
Design interior: Sandra Sancho
Foto: Ferran Freixa
Sursa: CaseSiGradini.ro