de Marcel Buciuman in Decoratiuni
Cladirile vechi, incarcate de istorie, constituie o atractie pentru arhitectii si designerii de interior dornici sa-si adauge propria amprenta pe imaginea viitoare a acestora.
Este si cazul unei fabrici de bere din San Francisco, veche de peste 150 de ani, reconstruita insa in mare parte intre 1907 si 1912 in urma unui cutremur de pamant si incendiu care i-au adus daune semnificative.
Exteriorul cladirii, astazi
Ruinele cladirii, dupa cutremurul si incendiul din 1906
Astfel, firma de arhitectura Siegel & Strain a demarat in anul 1992 un proiect de conversie a acestui spatiu industrial intr-unul rezidential ce adaposteste sapte apartamente moderne, cu suprafete cuprinse intre 55 si 288 de metri patrati.
In cele ce urmeaza ne-am propus sa va prezentam unul dintre acestea.
Tavanele inalte, peretii din caramida si grinzile masive din otel lasate la vedere dau interiorului senzatia de autenticitate in timp ce piesele de mobilier si decor cu design modern, podelele din lemn masiv si restul finisajelor creeaza atmosfera unei locuinte moderne.
Spatiul este deschis, delimitarea dintre zona de zi si cea de noapte facandu-se la nivel vizual prin intermediul a doua paravane ornamentale si amplasarea dormitorului matrimonial pe o mica platforma
Sufrageria, vedere dinspre living
Sufrageria, vedere dinspre dormitor
Intre zona de zi si dormitor a fost amenajat si un mic spatiu de lucru.
Baia este de inspiratie industrial-minimalista, cu pardoseala din beton, corpuri de iluminat tip neon si o cromatica simpla.
Si in bucatarie s-a optat pentru mobila moderna executata la comanda, in timp ce aparatura electrocasnica cu finisaje din inox este in ton cu stalpii si grinzile metalice nituite. De altfel, tema combinatiei dintre metal si lemn o regasim la intreaga amenajare, inclusiv la cele doua scaune de la micul bar ce delimiteaza bucataria de sufragerie.
Locul de luat masa si bucataria
Scara de acces spre apartament ne dezvaluie aceslasi stil simplu dar si o panoplie a celor mai comune materiale pentru constructii: betonul, lemnul, metalul si caramida.
Dupa ce ati vizionat aceste imagini, ce credeti, ati putea locui intr-o fabrica de bere?
Foto: climbsf.com
Sursa: CaseSiGradini.ro