de Marcel Buciuman in Arhitectura
Atunci cand ne proiectam o casa cu totii ar trebui sa ne dorim nu doar o cladire cu o arhitectura speciala, ci si una care sa ne inspire siguranta, sa fie eficienta energetic si sa ne ofere clipe de liniste si relaxare, daca se poate in mijlocul naturii.
Va prezentam in cele ce urmeaza o casa care insumeaza toate aceste calitati.
Casa, care a fost proiectata de catre arhitectul polonez Robert Konieczny de la biroul de arhitectura KWK Promes, este localizata in vecinatatea Varsoviei.
Dezideratul principal, impus arhitectilor de catre beneficiar, a fost acela de a crea o casa care sa ofere o senzatie de siguranta maxima locatarilor atat in interiorul sau cat si in gradina generoasa din jur, motiv pentru care casa a si primit numele de "Safe House", adica casa sigura.
Arhitectii au raspuns provocarii printr-un sistem ingenios de pereti retractabili care izoleaza perfect casa pe durata noptii, transformand-o intr-o adevarata fortareata, iar in timpul zilei permit crearea unei zone sigure in gradina astfel incat copiii sa se poata juca in deplina siguranta.
Casa "functioneaza” asemeni unei flori care se inchide in fiecare seara pentru a se redeschide in toata splendoarea a doua zi dimineata.
Peretii retractabili, avand structura din otel si fiind umpluti cu vata minerala, ofera nu doar siguranta casei pe timpul noptii ci si o foarte buna izolatie termica, respectand conceptul caselor pasive, care acumuleaza energia solara pe timpul zilei, pastrand-o in interior peste noapte.
Iar suprafetele vitrate se dezvaluie in fiecare dimineata, oferind cu generozitate accesul luminii si caldurii soarelui, dar si o panorama perfecta spre gradina ce inconjoara casa.
Pentru o integrare cat mai buna in peisajul rural in care a fost construita casa, structura peretilor a fost placata cu un strat impermeabil din lemn de arin de culoare inchisa.
Prorietatea dispune si de o piscina construita initr-un pavilon alaturat casei, pe al carui acoperis-terasa se ajunge cu ajutorul unui perete retractabil ce basculeaza la 90 de grade formand o punte de legatura intre cele 2 cladiri. De pe acoperisul pavilionului se deschide o frumoasa priveliste panoramica asupra imprejurimilor.
Iar peste noapte proprietatea mai sufera o transformare: fatada principala devine un urias ecran iar curtea un cinematograf in aer liber!
Iata si un film edificator pentru metamorfozele cotidiene ale acestei ingenioase case:
Arhitect: KWK Promes
Designer: Magdalena Radalowicz-Zadrzynska
Fotograf: Olo Studio
Sursa: CaseSiGradini.ro