Avantajele unui acoperis verde: ce aduce in plus fata de unul conventional?

in Constructii

Potrivit Studiului Anual privind evolutia industriei verzi, ale carui rezultate sunt publicate periodic in Statele Unite ale Americii, companiile care activeaza in domeniul tehnologiilor "verzi" au avut anul trecut o crestere de 10-15% comparativ cu anul precedent.

Acoperisuri verzi

In categoria aceasta intra, evident, si nisa business-urilor care comercializeaza acoperisuri verzi, pe care le intalnim tot mai des in jurul nostru si pe buna dreptate: avantajele alegerii unui asemenea acoperis sunt net superioare, comparativ cu beneficiile oferite de unul conventional.

In general, cei mai multi dintre noi stiu ca un acoperis verde e sustenabil si da un aspect eco locuintei, insa avantajele merg mai departe decat atat.

De la purificarea aerului, la reducerea consumului de energie, in cele ce urmeaza te invitam sa aflam impreuna care sunt principalale motive pentru care ar trebui sa iei in considerare alegerea unui acoperis verde.

10 avantaje pe care le aduce alegerea unui acoperis verde

Un acoperis verde este, fara dar si poate, o investitie foarte buna. Pe de o parte acesta reda naturii o parte din vegetatia care a fost distrusa pentru a putea construi complexul rezidential respectiv, iar pe de alta parte contribuie la reducerea nivelului de dioxid de carbon din atmosfera.

In plus, un acoperis verde stimuleaza biodiversitatea, care este atat de necesara dezvoltarii micro-habitatelor din jurul zonelor urbane.

Alte avantaje concrete ale alegerii unui acoperis verde - in cele ce urmeaza:

1. Te ajuta sa faci economii la energie termica

Un acoperis verde nu numai ca e foarte durabil, dar te ajuta si sa ai o factura mai mica la energie termica. Asta se intampla pentru ca acoperisurile verzi nu permit caldurii sa se piarda pe timp de iarna, ci o retin.

Studiile au aratat ca acoperisul verde ajuta la reducerea consumului de energie pentru incalzire cu aproape 25% si cu 75% pentru racire (e important sa stii ca pe timpul verii acoperisul verde functioneaza ca o adevarata membrana care protejeaza locuinta de temperaturile excesive).

2. Protejeaza locuinta de incendii

Spre deosebire de acoperisurile clasice, cele verzi sunt ignifuge, ceea ce inseamna ca ofera protectie impotriva incendiilor. Acest aspect este important mai ales in contextul perioadelor caniculare tot mai dese, care pot duce la aparitia unor incendii spontane.

3. Statul iti ofera subventii si reduceri de impozit

Fie ca vorbim despre o cladire de birouri sau de o locuinta particulara, statele din intreaga lume incurajeaza instalarea de acoperisuri verzi si ofera atat reduceri de impozit, cat si subventii. Totul e sa te documentezi si sa afli cum poti obtine aceste beneficii.

4. Durata mare de viata

Acoperisurile verzi sunt foarte durabile, ceea ce inseamna ca, pe termen lung, achizitia se va amortiza mult mai eficient. In plus, spre deosebire de un acoperis conventional, care va avea nevoie din timp in timp de reparatii mai mult sau mai putin costisitoare, un acoperis verde implica costuri mult mai mici de mentenanta si are o durata de viata mare.

5. O buna retentie a apelor pluviale

Un acoperis verde durabil devine, in majoritatea cazurilor, si un aliat important in lupta cu reducerea scurgerilor de apa. In linii mari, asta inseamna ca sistemele de canalizare nu vor mai fi impovarate pe timpul verii, iar costurile vor fi, la randul lor, pe masura: daca nevoia de colectare a apei pluviale este redusa considerabil, si costurile sunt, implicit, mai mici.

6. Purifica apa de ploaie

Un alt avantaj important al alegerii unui acoperis durabil eco tine de prezenta unei caracteristici tehnice de bio-filtrare naturala. Cu alte cuvinte, un acoperis verde va filtra impuritatile din apa de ploaie si le va impiedica sa ajunga in cursurile de apa, imbunatatind, astfel, calitatea apei.

Studiile arata ca peste 90% din cadmiul sulfurat, plumbul si cuprul prezente in apa de ploaie raman in substratul acoperisurilor verzi.

7. Ofera spatiu verde utilizabil

In spatiile urbane fiecare centimetru verde utilizabil conteaza, iar acoperisurile verzi ofera un avantaj important si in acest sens. Cu alte cuvinte, majoritatea acoperisurilor verzi pot fi gandite pentru a functiona fie ca zone de agrement sau de relaxare, fie ca gradini comunitare.

8. Reduce emisiile de dioxid de carbon

Nivelul de dioxid de carbon a crescut foarte mult in ultimii ani, fiind una dintre principalele cauze ale declansarii incalzirii globale.

Acoperisurile verzi ajuta si la reducerea cantitatii de CO2 din aer. De altfel, studiile efectuate in Statele Unite ale Americii au aratat ca un metru patrat de acoperis verde poate absorbi cu usurinta cantitatea de CO2 pe care o emite un automobil care parcurge 80-100 de kilometri.

9. Ofera o buna izolare acustica

Daca locuiesti intr-o zona urbana intens tranzitata, in apropierea unei zone industriale sau langa un aeroport, un acoperis verde poate rezolva cu succes si problema zgomotului. Izolarea acustica pe care o ofera aceste acoperisuri este foarte buna, prin urmare locuinta ta se va transforma intr-un spatiu mult mai placut si mai linistit.

10. Ajuta la mentinerea biodiversitatii

In contextul urbanizarii excesive din ultimii ani, asigurarea biodiversitatii si mentinerea habitatelor naturale ale diverselor specii de pasari si mici animale care traiesc in zonele urbane devin prioritare.

Acoperisurile verzi ajuta si la rezolvarea partiala a acestei probleme: acestea pot restabili partial ciclul ecologic perturbat de prezenta umana si de infrastructura urbana.

In plus, acoperisurile verzi pot deveni adevarate oaze de relaxare, in care poti petrece momente placute alaturi de familie si de prieteni.

Cu toate acestea, pentru ca proiectul sa fie executat corespunzator, vei avea nevoie de materiale de buna calitate si de asistenta unei echipe de profesionisti pentru montaj.

Afla noutati! Aboneaza-te la Newsletter
Copertine, parasolare

Gresie Italia, ceramica, cofraje

Lemn compozit

Articole recomandate

Produse de la parteneri

Va invitam sa dati 'Like' paginii noastre de Facebook
pentru a afla zilnic noutati interesante. Va multumim!