Cum sa iti amenajezi livingul

in Decoratiuni

Livingul este cea mai spatioasa incapere a casei, dar si cea mai versatila, dat fiind faptul ca aici petrecem cam cea mai mare parte din timp atunci cand ne aflam acasa, desfasurand diferite activitati si este locul in care ne adunam cu familia si prietenii in diferite ocazii. Este spatiul in care ne relaxam in fiecare seara, dar si camera in care organizam evenimente pentru cei dragi noua, fie ca este o masa festiva sau doar o seara de filme.

Idei amenajare living

Sursa foto

Drept urmare e absolut justificat faptul ca vrem un design confortabil, care sa se potriveasca nevoilor noastre. Amenajarea unui living poate fi distractiva, la fel ca de fapt amenajarea oricarei camere, mai mare sau mai mica, inalta sau ingusta si ar trebui privita ca pe o joaca, in care exista si cateva reguli de respectat. Dar in rest ar trebui doar, sa iti pui imaginatia la treaba si sa incerci sa amestecisi sa asortezi modele, texturi si culori.

Eficientizarea spatiului din living

Pentru a eficientiza spatiul, dar si pentru a-l face cat mai placut din punct de vedere vizual, ar trebui sa tii cont de cateva trucuri.

  • Una dintre cele mai comune metode de marire vizuala a spatiului este folosirea unei palete cromatice in nuante cat mai deschise si luminoase, deci largirea spatiului cu ajutorul culorilor. Se pot aplica culori deschise (griuri deschise, cremuri, alb si alburile murdare) pentru laturile lungi, in timp ce pentru cele scurte se pot alege culori mai inchise. Daca iti displace ideea de a te juca cu zugraveala, poti folosi in acelasi scop niste piese de mobilier in culori mai inchise: o vitrina, o biblioteca sau chiar un dulap.

  • Un living mic trebuie marit optic, fara ca aceasta sa piarda confortul sau functionalitatea necesara. Amenajarea unui living in alb este una dintre cele mai bune solutii pentru a da spatiului un aspect aerisit si larg, indiferent de marimea incaperii.

  • Pentru un living lung si ingust, cele mai potrivite sunt piesele de mobilier compacte, pe lung, care sa nu ocupe mult spatiu si sa dea un aer aerisit incaperii, fara sa o incarce prea tare. Se poate compensa cu ajutorul decoratiunilor, care sa adauge un plus de inalt si de culoare in camera ta de zi.

  • Alt truc simplu pe care il poti folosi pentru a scurta vizual lungimea unei camere inguste este folosirea finisajelor in amenajarea unui spatiu lung si ingust, prin montarea parchetului de-a latul, astfel incat desenul de pe suprafata pardoselii sa traseze linii orizonale, paralele cu laturile scurte ale incaperii. Sau cu ajutorul unor grinzi din lemn montate pe tavanul incaperii sau a unor dungi pictate pe tavan, paralel cu peretii ingusti ai acesteia.

  • Sectionarea spatiului si impartirea lui in arii de interes este cea mai eficienta si cea mai practica metoda de a te juca cu spatiul. Porneste de la destinatia pe care vrei sa o dai incaperii: birou, spatiu destinat lecturii, loc de luat masa/dining etc. si in functie de nevoile tale si ale familiei tale, poti stabili ce arii de interes va contine aceasta camera si astfel vei sti ce piese de mobilier (canapele, etajere, dulapuri, mese pentru living) sau paravane despartitoare din lemn, sticla sau panza sa folosesti pentru a sectiona spatiul dreptunghiular.

    De exemplu in cazul open space-urilor, putem separa doua arii cu ajutorul unei etajere sau a unei canapele asezate transversal, astfel incat spatiul din fata acesteia sa fie destinat momentelor de relaxare in fata televizorului, iar cel din spate locului, pentru luat masa sau pentru lucru la birou.

    Masutele consola sunt foarte eficiente in acest caz, mai ales atunci cand sunt pozitionate in spatele canapelei. De asemenea, este recomandat mobilierul model slim, de exemplu o canapea ingusta.

  • Pentru un spatiu lung si ingust, se recomanda cat mai mult, folosirea luminii naturale. In acest sens, stabiliti zona pentru relaxare in apropiere de principala sursa de lumina naturala, pentru ca va influenta modul de amenajare pentru restul spatiului si va favoriza aranjarea mai aerisita a celorlate piese de mobilier. Un alt truc eficient, care va crea iluzia de spatiu amplu, este sa asezam fotoliile la distanta fata de perete.

    Spatiile lungi, cu ferestrele dispuse pe una dintre laturile inguste, sunt, adesea, si destul de intunecoase. Din aceasta cauza este foarte important sa se evite acoperirea ferestrelor prin folosirea jaluzelelor si draperiilor opace si greoaie, acestea putand fi inlocuite cu perdele albe vaporoase sau cu jaluzele tip panou japonez de culoare alba, care permit trecerea luminii.

  • Pe langa lumina naturala, dupa lasarea intunericului orice spatiu are nevoie de iluminat artificial diversificat, mai ales in cazul unei incaperi lungi si inguste, intrucat o lustra montata in centrul tavanului nu are cum sa asigure suficienta lumina in orele de seara. Dupa impartirea spatiului in arii de interes, va fi mai usor sa decizi de cate surse de iluminat este nevoie, alocand pentru fiecare zona cate o sursa pentru lumina de ansamblu si alte cateva surse de iluminat local: veioze, lampadare, aplice de perete, spoturi etc.

  • Plasarea mobilierului si a elementelor decorative intr-un mod cat mai dinamic, avand in vedere ca spatiul gol din centrul unei incaperi nu va fi folosit niciodata in alt scop decat cel de trecere, se poate renunta fara probleme, la el. Nu trebuie sa fii tentat sa asezi patul, biroul si alte piese de mobilier doar de-a lungul unui singur perete, pentru ca asa vei accentua si mai mult forma ciudata a camerei.

  • Foarte important este sa nu supraaglomerati cu decoratiuni dar, in acelasi timp sa folositi pete de culoare pentru distragerea atentiei privitorului. Se pot folosi modele, texturi, imprimeuri, culori pe diverse scaune, perne, abajururi, alte obiecte decorative, pentru a atrage in mod direct privirea de la forma camerei. Un alt truc elegant este integrarea oglinzilor si/sau a obiectelor de arta. Efectul lor va fi, de a crea zone de interes mai mici care vor sparge monotonia unui living lung si ingust.

  • Covorul este o piesa importanta din living, pentru ca in jurul lui vei organiza locurile de sedere. Una dintre cele mai frecvente greseli la acest capitol este sa alegi un covor prea mic. Dimensiunea acestuia ar trebui sa ia in considerare atat marimea incaperii, cat si piesele de mobilier. Covorul este o ancora a camerei, in jurul caruia sunt amenajate toate celelalte piese.

Cum amenajam livingul

Sursa foto

Criterii pentru alegerea mobilierului pentru living

Atunci cand locuiesti intr-un apartament, te poti confrunta cu problema unui spatiu limitat si atunci orice amenajare devine o provocare. Indiferent de stilul pe care il alegem, trebuie sa ne hotaram asupra principalelor elemente de decor, responsabile pentru realizarea atmosferei intime si comode cu gustul de acasa.

Multi considera piesa de rezistenta a decorului canapeaua si isi compun decorul in jurul acesteia. De aceea, daca nu stii inca ce stil de decorare vei aborda, alegerea unei canapele iti poate da startul de care ai nevoie, urmand sa achizitionezi celelalte piese de mobilier si decoratiuni, functie de designul, culoarea, dimensiunile si forma acesteia.

Stabileste utilitatea / destinatia spatiului

In cazul in care livingul tau va avea ca scop doar primirea oaspetilor, nu incarca spatiul cu multa mobila, alege piese de mobilier si elementele decorative realizate din elemente simple, dar delicate. Daca este vorba insa de un living cu trafic intens, pentru familiile in care sunt si copii mici, mobila de living va trebui sa treaca atat testul timpului, cat si al utilitatii. Sa fie rezistenta, atat la utilizare intensa, cat si la pete.

Chiar daca cinele solemne de altadata sunt de domeniul povestilor iar celebra masa de sufragerie a scazut in popularitate, trebuie sa incerci sa gasesti solutii mai relaxate pentru a te bucura de mesele in familie sau la diferite ocazii, impreuna cu prietenii si rudele. Daca vei dori sa iei masa cu cei dragi in living, va trebui sa ai in vedere si un spatiu pentru dinning, care se poate rezolva cu oferta diversificata de pe piata pentru mese pentru living la un pret accesibil.

Daca te numeri printre cei ce se relaxeaza seara citind, sau poate obisnuiesti sa mai lucrezi si de acasa peste weekend, un fotoliu confortabil si un mobilier ce include si o biblioteca vor fi alegerea perfecta pentru tine. Poti completa cu un lampadar si o masuta mica.

Opteaza pentru calitate si confort

Foarte multi dintre noi, din dorinta de a economisi, aleg preturile mici in detrimentul calitatii, desi la alegerea mobilei in general si mai ales pentru living, ar trebuie pus accent pe calitatea si confortul oferit de aceasta. Alegerea fericita este cea care imbina perfect calitatea si confortul oferit.

Stabileste stilului de decorare al living-ului

Poate ar trebui sa hotarasti din timp designul si stilul livingului tau, pentru ca mobila pentru living sa nu faca nota discordanta cu amenajarile din restul locuintei. Indiferent daca vei alege un stil retro, clasic, contemporan sau chiar minimalist, nu ai cum sa gresesti, daca stilul va fi unul in concoranta cu ambientul intregii locuinte.

  • O camera de zi clasica este potrivita mai ales pentru persoanele traditionale, care prefera un design elegant si isi doresc o amenajare luxoasa a livingului.
  • Stilul eclectic imbina stilul urban cu cel vintage, pentru a crea un living plin de culoare, cu piese de mobilier diferite, dar care se completeaza excelent.
  • Stilul rustic este foarte popular in design si li se potriveste in special celor care stiu sa aprecieze lucrurile unice, lucrate manual, si celor care pastreaza mult timp obiecte cu valoare sentimentala.

Alege mobila in functie de spatiul disponibil

Nu toate modelele de mobila pentru living pe care le vezi intr-un showroom sau in reviste se potrivesc in orice spatiu. De aceea, inainte sa incepi cautarile, realizeaza masuratorile cu exactitate. Nu vrei sa ai o surpriza in momentul in care mobila pe care ai cumparat-o nu se va potrivi spatiului tau de acasa.

Simplitatea este cea mai buna alegere

De multe ori mai putin inseamna mai mult, iar in designul de interior cu cat lucrurile sunt mai putin complicate, este mai bine. Nu te complica si alege doar acele piese care sunt obligatoriu necesare. Astfel, vei obtine un living relaxant si elegant, fara piese care sa incurce inutil spatiul.

Foloseste cat mai multe accesorii in living

Aici ne referim la accesoriile de luminat si la oglinzi. Indrazneste sa aduci cat mai multa lumina, nu te limita la un singur corp de iluminat. Poti apela la accesorii precum lustra, veioza, lampadarul sau alte spoturi ce pot avea si rol decorativ, dar pot fi si utile pentru a lumina spatiul. Oglinzile sunt un accesoriu ce are rolul de a mari vizual spatiul. O oglinda mare, amplasata pe peretele opus ferestrei, va reflecta lumina naturala si va crea senzatia unui spatiu mai mare.

Odata stabilite functiile spatiului poti alege mobilierul. Daca spatiul este micut orienteaza-te catre mobilier mai simplu si deschis la culoare, dar care sa iti ofere suficient spatiu pentru depozitare. Chiar daca fiecare avem asteptari diferite de la living-ul nostru, principiile de amenajare al acestuia sunt aceleasi: avem nevoie de culuoare de trecere care sa ne permita o deplasare usoara prin camera, o zona de relaxare/discutii (alegerea canapelei si / sau a fotoliilor) si o zona pentru depozitare (biblioteca, centru media).

Nota personala o poti da cu ajutorul decoratiunilor, tablourilor, perdelelor, sau a unui covor pufos si a unor pernute decorative care pot inveseli camera.

Nu in cele din urma, livingul este camera ideala in care sa amplasezi televizorul. Scopul acestui spatiu este de a te relaxa si a oferi o modalitate placuta de a petrece timpul liber, asa ca televizorul devine o componenta importanta de integrat in designul livingului.

Afla noutati! Aboneaza-te la Newsletter
Copertine, parasolare

Gresie Italia, ceramica, cofraje

Lemn compozit

Articole recomandate

Produse de la parteneri

Va invitam sa dati 'Like' paginii noastre de Facebook
pentru a afla zilnic noutati interesante. Va multumim!