Poate fi insomnia vindecata?

in Diverse

Insomnia este o tulburare de somn, caracterizata de dificultatea de a adormi, de o calitate scazuta a somnului, precum si de un somn scurt si deloc odihnitor. Toate acestea duc la oboseala marcata pe timpul zilei, iritabilitate, alterarea relatiilor sociale, anxietate, afectarea capacitatii de concentrare si memorie.

Vindecare insomnie

Sursa foto

Cu totii am experimentat sau o sa experimentam macar o data in viata episoade de insomnie, in perioade stresante ale vietii. Cu toate acestea, problema reala apare atunci cand insomnia persista pe termen lung si ne afecteaza activitatile zilnic. Multe persoane incearca tot felul de metode pentru combaterea insomniei si sunt dezamagite daca aceste metode nu dau rezultate. Totusi, insomnia se poate vindeca, prin imbunatatirea calitatii somnului, prin terapie medicamentoasa, comporamentala sau cu ajutorul suplimentelor. Trebuie doar sa afli ce functioneaza in cazul tau. Afla mai multe despre tratamentul eficient pentru insomnie.

Imbunatatirea calitatii somnului

Atunci cand vorbim despre calitatea somnului, ne referim la cat de odihnitor a fost somnul, la durata acestuia si la numarul de treziri involuntare pe timpul noptii. De asemenea, calitatea somnului se poate aprecia si prin timpul necesar pentru adormire sau trezire.

Inainte de a apela la suplimente sau medicamente, trebuie sa ai grija de mediul in care te odihnesti. Indiferent de terapii, un mediu care predispune la o calitate scazuta a somnului va altera efectul terapeutic. Trebuie sa ai grija la urmatoarele aspecte:

  • Linistea: Este important ca mediul in care dormi sa fie cat mai putin galagios. Chiar si sunetele difuze, de fundal, cum ar fi ticaitul ceasului, pot ingreuna procesul de adormire. Daca nu poti tine sub control galagia din casa, poti apela la dopuri de urechi, insa acestea nu sunt confortabile pentru toata lumea.
  • Patul: Tipul saltelei si calitatea pernelor conteaza foarte mult pentru un somn odihnitor. Alege o saltea si o perna de calitate, ortopedice si hipoalergenice.
  • Mirosul: In camera trebuie sa existe intotdeauna un miros placut, care sa creeze o stare de bine si de relaxare. Poti apela la uleiuri esentiale cu efect relaxant si anxiolitic, cum ar fi lavanda.
  • Lumina: O camera intunecata este de preferat pentru o calitate crescuta a somnului. Totusi, unele persoane nu pot adormi fara o lampa de noapte.
  • Temperatura: Atat temperaturile prea crescute, cat si temperaturile prea scazute, afecteaza calitatea somnului. O temperatura de 18-20 de grade este perfecta pentru un somn odihnitor.

Terapie cognitiv-comportamentala

Daca imbunatatirea calitatii somnului prin crearea unui mediu optim nu este indeajuns, trebuie sa treci la masuri de terapie cognitiv-comportamentala. Acestea pot fi coordonate de un psihoterapeut. Iata cateva exemple:

  • Educatia somnului: Adoptarea unor obiceiuri zilnice poate regla ritmul circadian (somn-veghe). Incearca sa te culci si sa te trezesti la aceleasi ore in fiecare zi, evita consumul de alcool si cafea in a doua jumatate a zilei, fa sport si evita statul in fata ecranelor cu minim 3 ore inainte de culcare.
  • Controlul stimulilor: Aceasta terapie presupune ameliorarea anxietatii prin diferite strategii. Ridica-te din pat, daca nu adormi in 10 minute si revin-o abia cand te simti obosit. Evita dormitul pe timpul zilei si asaza-te in pat doar atunci cand esti obosit.
  • Restrictia somnului: Aceasta metoda creste calitatea somnului, printr-un proces mai lung, care ar trebui coordonat de un specialist. Metoda presupune inlaturarea timpului petrecut inutil in pat. Daca te-ai pus in pat de la 10 si te-ai trezit la 6, insa timpul total de somn este de doar 5 ore, in urmatoarea perioada te vei pune in pat la ora 12 noaptea si te vei trezi la 5. Ulterior, odata cu reglarea somnului, se va creste treptat durata somnului, cu cate 15-30 de minute pe saptamana.
  • Relaxarea: Tehnicile de relaxare (meditatia, tehnici de respiratie) pot imbunatati calitatea somnului.

Suplimente alimentare

Metodele anterioare de combatere a insomniei pot fi potentate cu ajutorul suplimentelor alimentare pentru somn, cum ar fi cele care contin:

  • Extract de valeriana
  • GABA (acid gamma-aminobutiric)
  • Melatonina (hormon natural care regleaza ritmul circadian)
  • Passiflora incarnata
  • Tei
  • Magneziu si vitamina B6
  • Hamei

Terapie medicamentoasa

Atunci cand insomnia este indusa de anxietate, depresie sau alte tulburari psihice, medicul poate prescrie si anumite medicamente, cum ar fi antidepresive, anxiolitice, sedative (de exemplu, benzodiazepine). Acestea se prescriu doar in urma consultului psihiatric de specialitate si investigatiilor medicale.

Asadar, insomnia poate fi tratata prin diferite tehnici si strategii, insa este nevoie de rabdare si, uneori, de interventia unui psihoterapeut. Daca insomnia nu se amelioreaza prin metodele non-medicamentoase, solicita ajutorul unui medic.

Afla noutati! Aboneaza-te la Newsletter
Copertine, parasolare

Gresie Italia, ceramica, cofraje

Lemn compozit

Articole recomandate

Produse de la parteneri

Va invitam sa dati 'Like' paginii noastre de Facebook
pentru a afla zilnic noutati interesante. Va multumim!