Ce trebuie sa stii atunci cand demarezi o lucrare de termoizolatie

in Ghid Practic Casa

Fie ca vorbim despre termoizolarea unei case noi, a uneia vechi sau a unui apartament, orice proprietar trebuie sa aiba in vedere cateva aspecte esentiale atunci cand isi achizitioneaza materialele si cand mesterii le pun in opera.

Inainte de demararea oricarei lucrari de termoizolare, trebuie luata in calcul suprafata de aplicare, in functie de care exista anumite tehnici de aplicare, dar si anumite tipuri de materiale care se folosesc. Insa, in articolul de fata vom expune pasii esentiali in executarea lucrarii pentru o casa care are deja tencuiala exterioara aplicata.

Alegeti doar materiale cu certificate de calitate de la un producator consacrat!

Alegerea termosistemului este un pas foarte important si responsabil pentru executia lucrarii. La achizitia materialelor, orice beneficiar trebuie sa se informeze in legatura cu producatorul acestora si sa aleaga un termosistem agrementat, respectiv certificat.

In componenta unui termosistem intra adezivul si amorsa, plasa de armare, coltarele, diblurile, tencuiala decorativa si... piesa "cheie", polistirenul. Acesta este elementul de baza care impiedica transferul termic intre interior si exterior.

Conform normativelor in vigoare, polistirenul pentru fatada (EPS) trebuie sa aiba o grosime de minim 10 cm, cu indicativul 80 (EPS 80), care reprezinta rezistenta la compresiune a produsului la o deformatie de 10% (masurata in kPa). Daca se doreste ca termosistemul sa aiba o rezistenta termica mai mare, se pot folosi si placi de 15 sau 20 cm grosime. Cei care sunt interesati sa isi izoleze si mai bine casa, pot utiliza un polistiren cu rezistenta mai mare la compresiune si anume EPS 100.

Orice beneficiar trebuie sa se informeze corect si sa cunoasca toate aceste detalii de executie. Chiar daca sunt tehnice, acestea sunt esentiale in obtinerea rezultatelor scontate in ceea ce priveste confortul si economisirea energiei, dupa finalizarea lucrarii.

Monitorizati in permanenta procesul de aplicare a adezivului pe placile de polistiren

Un tip de polistiren care se potriveste tuturor lucrarilor de termoizolatie exterioara este EPS80+ de la AdePlast.

Atentie! Conform legii, toate placile de polistiren care se aplica pe o fatada, trebuie produse din material ignifugat. Astfel, acestea nu ard si nu intretin arderea. Placile de polistiren se lipesc pe suprafata tencuita cu ajutorul unui mortar adeziv, acesta intinzandu-se uniform cu o gletiera zimtata de 10-12 mm, pe toata suprafata placii, dupa care aceasta se preseaza pe suprafata de izolat.

Aici, beneficiarul sau dirigintele de santier trebuie sa urmareasca procesul de aplicare a adezivului pe placile de polistiren, astfel incat acesta sa fie executat corect, conform specificatiilor producatorului.

AdePlast recomanda folosirea adezivului Polistirol Premium pentru un astfel de proiect, insa, in functie de particularitatile lucrarii si de buget, se pot utiliza si alte tipuri de adezivi de la AdePlast, in gama producatorului existand 7 astfel de produse.

Noua structura de polistiren va fi lasata minim 24 de ore, in functie de conditiile atmosferice, dupa care se vor aplica diblurile pentru ancorarea suplimentara a termosistemului. Este vorba despre 4 pana la 6 dibluri pe metrul patrat.

Dupa ce la colturi s-au montat coltare din aluminiu sau PVC cu plasa, adezivul existent se va folosi apoi si ca masa de spaclu pentru a acoperi placile de polistiren, cu un prim strat, tras cu gletiera cu dinti.

Plasa de armare trebuie sa fie inglobata in masa de spaclu. Nu aplicata pe polistiren!

Un sfat important: pana la intinderea primului strat de masa de spaclu, in zona colturilor de la ferestre si usi, se recomanda montarea pe diagonala a unor bucati suplimentare de de plasa de minim 20 de cm pentru a impiedica aparitia fisurilor in timp. Apoi, tot cu ajutorul gletierei, bucatile de plasa de armare din fibra de sticla se inglobeaza in masa de spaclu existenta si se netezeste. Plasa de armare se suprapune, in mod obligatoriu, pe o suprafata de minim 20 cm pentru a evita aparitia fisurilor. Rezultatul trebuie sa fie o suprafata plana in care sa nu se observe ochiurile plasei. A se evita cu orice pret aplicarea plasei de armare direct pe placa de polistiren, o astfel de executie fiind total gresita, in timp putand duce la slabirea stratului final al termosistemului.

Daca dupa montarea termosistemului se doreste aplicarea tencuielii decorative, este bine de stiut ca aceasta poate fi pusa in opera doar dupa cel putin 72 de ore de la ultima mana de spaclu. Tencuiala se aplica dupa ce peretele a fost pregatit cu grund.

Tencuiala decorativa de la AdePlast poate fi una dintre solutiile alese pentru finisaj. Producatorul a dezvoltat mai multe optiuni in plan estetic fie ca vorbim de texturi sau de culori, iar cei interesati de solutii mai speciale pot opta si pentru variante siliconate ale tencuielilor decorative.

Chiar daca toate aceste aspecte par destul de tehnice, orice beneficiar trebuie sa le cunoasca, atat cand isi achizitioneaza materialele, dar si cand urmareste aplicarea lor. Este vorba despre cateva informatii minimale, foarte importante atunci cand se monitorizeaza lucrarea, avand in vedere ca pot exista anumite erori in aplicare, erori care trebuie corectate exact in momentul in care se fac. Altfel, daca nu sunt sesizate la momentul potrivit, toata lucrarea poate fi compromisa, iar beneficiarul se va confrunta in timp cu probleme pe care nu le mai poate remedia.

Afla noutati! Aboneaza-te la Newsletter
Copertine, parasolare

Gresie Italia, ceramica, cofraje

Lemn compozit

Articole recomandate

Produse de la parteneri

Baie

DULAP BAIE MODERN, FINISAJ ALB-MOLID

Pret: 255,00 LEI 185,00 LEI

De la EMAG

Casa si gradina - oferte

Va invitam sa dati 'Like' paginii noastre de Facebook
pentru a afla zilnic noutati interesante. Va multumim!