Compostul imbunatateste gratuit solul din gradina ta!

de Marcel Buciuman in Targuri si expozitii

Considerat "aurul negru al gradinilor", compostul imbunatateste structura solului facand substantele nutritive mai accesibile plantelor in gradina de legume sau in gradina decorativa.

Lada compostare resturi casa si gradina

Foto: pixabay.com

Ce este compostul

Compostul este un conditioner si un ingrasamant natural al solului, fiind obtinut prin descompunerea unor materiale organice sub actiunea bacteriilor si microorganismelor. Rezultatul compostarii este un humus bogat in substante nutritive.

Avantajele compostului

  • imbunatateste structura si compozitia solului, oferind plantelor substante nutritive esentiale dezvoltarii;
  • imbunatateste activitatea microbiana de la nivelul solului prevenind infectarea plantelor cu diversi agenti patogeni;
  • atrage vietati benefice precum ramele;
  • isi elibereaza lent substantele nutritive de care plantele au nevoie pe durata intregului sezon de crestere;
  • reduce cantitatea de resturi menajere preluata de serviciile de salubritate;
  • reduce poluarea mediului, renuntand la arderea crengilor, frunzelor sau a altor resturi din gradina;
  • se obtine gratuit, doar din resturile vegetale pe care le produce casa si gradina ta!

Set mobila living Mona, lemn masiv, alb

Mobila living Mona, lemn masiv, alb

Cum se obtine compostul

1. Alegerea locului pentru compostare

Daca aveti spatiu suficient in gradina, cel mai simplu este sa folositi o platforma deschisa, pe sol, intr-un loc umbrit insa bine aerisit.

Daca va place ca totul sa fie cat mai ingrijit, puteti construi o lada in care sa strangeti resturile pentru compost. Ideal ar fi sa aveti chiar trei astfel de lazi/zone de compostare:

  • una pentru compostul vechi, gata de utilizare;
  • una pentru compostul in curs de descompunere;
  • una pentru acumularea resturilor proaspete.
Lazi compost gradina

Foto: pixabay.com

Ciclic, fiecare dintre cele 3 gramezi/lazi de compostare va trece prin toate cele 3 faze.

O solutie o reprezinta si containerele speciale pentru compostare pe care le puteti achizitiona din magazinele cu specific Casa si Gradina (Dedeman, Bricodepot, Praktiker etc.)

2. Prepararea compostului

  • In cazul in care veti folosi o gramada de compostare deschisa, afanati cu o furca sau o cazma solul pentru a obtine o drenare cat mai buna a acestuia.
  • Adaugati materialele pentru compost in straturi, maruntite si bine amestecate. Incercati sa echilibrati cantitatile de materialele bogate in azot cu cele bogate in carbon.
  • Udati bine gramada de compost.
  • Cu ajutorul unei furci aerati compozitia.
  • Repetati periodic ultimele 2 actiuni. Mentinerea compostului umed si bine aerisit va grabi procesul de descompunere.
  • Procesul de descompunere are loc cel mai bine la temperaturi intre 60 si 70 grade Celsius.
De retinut!
  • Daca gramada de compost nu se incalzeste suficient, adaugati mai multe materiale bogate in azot.
  • Daca gramada de compost degaja mirosuri neplacute, adaugati mai multe materiale bogate in carbon.

3. Cernerea compostului

Deoarece diversele materiale folosite au timpi de descompunere diferiti, inainte de utilizare este recomandat sa cerneti compostul, separand partile mari, ramase nedescompuse, pentru a le reintroduce in gramada de compost.

Din ce se obtine compostul?

Materiale permise pentru compost

  • Resturi menajere precum fructe, legume, coji de oua (adauga calciu in sol), zat de cafea (azot si fosfor), servetele, hartie etc.
  • Iarba obtinuta in urma tunderii gazonului (azot).
  • Crengi maruntite obtinute in urma toaletarii arborilor, arbustilor sau pomilor fructiferi (carbon).
  • Frunze uscate cazute (carbon), ace de brad (azot);
  • Scoarta de copaci, rumegus (carbon);
  • Paie tocate;
  • Cenusa din lemn (potasiu);
  • Gunoi de grajd de la vite, iepuri, pasari (azot). Evitati insa fecalele umane, de caini sau de pisici intrucat pot fi purtatoare de boli.

Materiale interzise pentru compost

  • Materiale anorganice (plastic, sticla etc.) pentru ca nu se descompun;
  • Resturi de origine animala (oase, lactate) pentru ca atrag daunatori (soareci, sobolani);
  • Resturile de plante infestate cu diverse boli;

Utilizarea compostului

Compostul poate fi adaugat in gradina atat in momentul plantarii cat si toamna, lasandu-l sa se integreze in sol peste iarna.

Cu cat mai mult compost, cu atat solul va deveni mai bun si mai productiv. Nu uitati insa ca imbunatatirea solului este un proces continuu, deci producerea compostului nu trebuie sa inceteze niciodata, mai ales ca nici materia prima pentru acesta nu se termina niciodata.

Sursa: CaseSiGradini.ro

Afla noutati! Aboneaza-te la Newsletter
Copertine, parasolare

Gresie Italia, ceramica, cofraje

Lemn compozit

Articole recomandate

Produse de la parteneri

Va invitam sa dati 'Like' paginii noastre de Facebook
pentru a afla zilnic noutati interesante. Va multumim!