in Legislatie
Material oferit de Societatea Civila de Avocati Ionescu & Novac, prin parteneriatul cu CaseSiGradini.ro.
Desi toti asteptam zapada in lunile de iarna si ne bucuram la caderea fiecarui fulg de nea, cand ninsoarea se depune abundent pe acoperisurile imobilelor pot sa apara o serie de pericole, atat la adresa persoanelor cat si a bunurilor. In cele ce urmeaza, vom afla cum sa ne protejam de aceste pericole si ce implicatii legale sunt daca totusi un incident nedorit se produce.
Sezonul rece aduce cu el temperaturi extreme, viscol, ninsori abundente si alte fenomene meteorologice care pot cauza prejudicii serioase, atat bunurilor, cat si persoanelor.
Desi toti asteptam zapada in lunile de iarna si ne bucuram la caderea fiecarui fulg de nea, cand ninsoarea este excesiva si temperaturile sunt mult prea scazute, suntem in mod direct afectati, atat fizic, cat si psihic, din pricina disconfortului real pe care il resimtim.
Prejudiciile cauzate de caderea zapezii acumulate de pe acoperisuri sau de desprinderea turturilor periculosi (formati atunci cand, din cauza diferentelor de temperatura, zapada sau gheata de pe acoperis se topeste partial si apa topita se prelinge, inghetand ulterior pe marginea acoperisului sau la stresina, formand straturi de gheata), sunt cat se poate de serioase, ajungand sa cauzeze leziuni grave persoanelor, acestea necesitand chiar si zile de ingrijiri medicale.
Pe de alta parte, persoanele sunt afectate chiar si din punct de vedere patrimonial, cheltuielile aferente repararii daunelor produse de catre fenomenele meteorologice nefiind intr-un cuantum redus, fie ca este vorba despre pagubele cauzate propriului imobil, ori bunului altuia, precum un autovehicul afectat de caderea turturilor prin spargerea parbrizului. Aceste incidente nu sunt putine in practica, spre exemplu, in anul 2018, in Craiova, au fost inregistrate numeroase incidente in care autoturismele parcate langa cladiri au fost avariate sau distruse din cauza caderii zapezii, ghetii sau turturilor.
In fine, se poate ajunge la rezultate mult mai grave, precum pagube cauzate persoanelor care se intampla sa treaca prin zona vizata in momentul caderii unei cantitati de zapada de pe acoperisul imobilului ori desprinderii unui turtur periculos.
Pentru a evita un astfel de eveniment nefericit, este necesar sa luam masurile de siguranta necesare din timp, precum instalarea unui sistem de incalzire la nivelul acoperisului, montarea unor plase de protectie sau efectuarea unei curatari regulate a zapezii si ghetii.
Cu toate acestea, sa spunem ca nu ati luat aceste masuri de siguranta din timp, ori, cu toate ca v-ati asigurat, acestea nu au condus la rezultatul dorit, iar acum va aflati in situatia in care o cantitate de zapada de pe acoperisul dumneavoastra, sau un turtur periculos s-a desprins si a cauzat locuintei dumneavoastra, bunurilor tertilor ori, mai grav, integritatii corporale a persoanelor, un prejudiciu. Ce obligatii va vor reveni si cum trateaza legislatia tarii noastre o astfel de situatie, destul de frecvent intalnita in practica? Aceste aspecte constituie tema prezentului articol, iar daca sunteti curiosi care sunt remediile juridice, va invitam calduros sa lecturati in continuare.
In Romania, raspunderea civila pentru prejudiciile cauzate de lucruri este reglementata de dispozitiile Codului Civil.
Potrivit art. 1376 alin. (1) din Codul Civil, oricine este obligat sa repare, independent de orice culpa, prejudiciul cauzat de lucrul aflat sub paza sa.
Cu privire la notiunea de paza, anterior mentionata, conform art. 1377 din Codul Civil, are paza lucrului proprietarul ori cel care, in temeiul unei dispozitii legale sau al unui contract ori chiar numai in fapt, exercita in mod independent controlul si supravegherea asupra lucrului si se serveste de acesta in interes propriu.
De asemenea, potrivit art. 1379 din Codul Civil, cel care ocupa un imobil, chiar fara niciun titlu, raspunde pentru prejudiciul cauzat prin caderea sau aruncarea din imobil a unui lucru.
Astfel, din cuprinsul dispozitiilor legale invocate putem deduce faptul ca nu doar proprietarul locuintei raspunde pentru prejudiciile cauzate de caderea zapezii de pe acoperisul imobilului ori a turturilor, ci si orice persoana care, in temeiul unei dispozitii legale sau al unui contract ori chiar numai in fapt, exercita in mod independent controlul si supravegherea asupra lucrului si se serveste de acesta in interes propriu.
Proprietarul, ori persoana care exercita in mod independent controlul si supravegherea asupra lucrului si se serveste de acesta in interes propriu, are o obligatie generala de a intretine proprietatea astfel incat aceasta sa nu cauzeze daune altor persoane, obligatie derivata din principiile generale de raspundere civila delictuala.
Raspunderea pentru prejudiciile cauzate de lucrurile pe care le avem in paza, are practic ca fundament principiul raspunderii civile delictuale, instituit de art. 1357 Cod civil, potrivit caruia orice persoana este responsabila de prejudiciul cauzat in mod culpabil prin fapta sa, raspundere ce se concretizeaza in obligatia de despagubire a persoanei prejudiciate.
Este important de precizat faptul ca, pentru angajarea raspunderii civile delictuale, trebuie intrunite cumulativ urmatoarele conditii:
Cu alte cuvinte, este necesar a se stabili daca prejudiciul suferit in urma evenimentului s-a datorat cu certitudine desprinderii unui turture sau a unei bucati de gheata de la acoperisul imobilului, ori caderii unei cantitati de zapada de pe acoperisul imobilului.
Acest proces impune administrarea unor probe in cauza, probe care sa conduca indubitabil la concluzia ca prejudiciul suferit este datorat acestor cauze. Astfel, potrivit dispozitiilor art. 249 din Codul de procedura civila, cel care face o sustinere in cursul procesului trebuie sa o dovedeasca, in afara de cazurile anume prevazute de lege.
In cele mai multe cazuri, vinovatia rezida din fapta omisiva prin care persoana in cauza nu a luat masurile necesare pentru a preveni, fie acumularea si caderea necontrolata a zapezii, fie formarea si desprinderea turturilor, fie distrugerea acestora in conditii de siguranta.
In situatia in care va intrebati care este temeiul legal aplicabil din Codul Civil in situatia in care zapada ori gheata se topeste si incepe sa curga spre terenul vecinului, acesta este art. 611.
Potrivit acestui articol, proprietarul este obligat sa isi faca stresina casei sale astfel incat apele provenind de la ploi, ori de la zapada sau gheata topita sa nu se scurga pe fondul proprietarului vecin. In caz contrar, acesta raspunde pentru orice prejudiciu cauzat.
In multe localitati din Romania, exista hotarari ale consiliilor locale sau regulamente locale care obliga proprietarii de imobile sa curete zapada, gheata si turturii de pe acoperisurile cladirilor sau trotuarele aferente, iar nerespectarea acestor reguli poate atrage sanctiuni contraventionale (amenzi) si, in cazul unui incident, raspunderea civila.
Ar putea fi foarte util sa incheiati o polita de asigurare pentru locuinta care sa acopere daunele suferite.
Atentie insa ca aceasta sa cuprinda printre riscurile asigurate, riscurile legate de fenomene naturale (ex. greutatea zapezii). In acest sens, este necesar sa verificati termenii politei pentru a confirma acoperirea.
In situatia in care imobilul este administrat de o asociatie de proprietari, responsabilitatea poate reveni acesteia sau firmei de administrare, in functie de prevederile contractului de administrare si de statutul asociatiei.
Astfel, pentru cladirile cu mai multi proprietari (ex. blocuri de apartamente), raspunderea si reparatiile se impart in urmatorul mod:
Mai mult, legislatia permite si sanctionarea presedintelui asociatiei de proprietari si a locatarilor pentru neindepartarea zapezii si a turturilor. Cu toate acestea, presedintele asociatiei poate fi scutit de raspundere daca poate demonstra ca a facut demersuri pentru eliminarea pericolului. Spre exemplu, presedintele unei Asociatii de Proprietari a fost amendat de Politia Locala pentru ca nu a curatat zapada si turturii de pe cladire. Acesta a reusit insa sa demonstreze in instanta ca a intreprins toate masurile necesare pentru indepartarea pericolului si a fost exonerat.
Pe de alta parte, este important de mentionat si faptul ca, daca se dovedeste ca proprietarul/persoana responsabila a neglijat intentionat obligatiile de intretinere, iar acest lucru a condus la vatamarea corporala sau decesul unei persoane, acesta poate raspunde chiar si penal (spre exemplu, pentru ucidere din culpa ori vatamare corporala din culpa).
Cu toate ca proprietarii cladirilor ori persoanele responsabile trebuie sa se asigure ca zapada, gheata ori chiar si turturii formati pe acoperis nu se desprind, obligatii au si tertii.
Spre exemplu, detinatorii de autoturisme trebuie, la randul lor, sa respecte regulile de parcare, iar daca un vehicul este parcat intr-un loc interzis, acest fapt poate exonera proprietarul cladirii de raspundere in cazul producerii de daune. Situatii similare se aplica si in cazul parcarilor "artizanale", cum ar fi pe spatiul verde din jurul blocurilor. Pentru a evita astfel de incidente, atat proprietarii cladirilor, cat si soferii trebuie sa fie constienti de obligatiile si riscurile care le revin in timpul sezonului rece.
In vederea evitarii oricarui accident, va recomandam sa verificati periodic acoperisul si sa luati imediat masuri pentru indepartarea zapezii sau a turturilor. De asemenea, este necesar sa consultati regulamentele locale pentru a cunoaste obligatiile specifice din zona dumneavoastra si ar fi mai mult decat util sa incheiati o polita de asigurare pentru locuinta, care sa poata acoperi daunele cauzate tertilor.
Este important de retinut faptul ca persoanele afectate pot solicita in instanta despagubiri de la proprietarii cladirilor ori de la persoanele responsabile, pentru prejudiciile cauzate, insa decizia finala depinde de o serie de factori luati in considerare de judecatori. Obtinerea unei hotarari judecatoresti definitive care sa oblige proprietarul/persoana responsabila la despagubiri nu este un proces simplu si de cele mai multe ori este necesara consultarea unui avocat specializat pentru a facilita acest demers, care poate da uneori adevarate batai de cap.
Sursa foto: Nurefsan Kosar pe Pexels
Autor: Avocat Dan Denisa-Alexandra
Sursa: Societatea Civila de Avocati Ionescu & Novac