Fotografia in aer liber. Trucuri pentru o sedinta foto reusita

in Recomandari

Natura poate fi o adevarata sursa de inspiratie. Iar daca esti o fire creativa si te pasioneaza fotografia si calatoriile, atunci iti poti lua aparatul de fotografiat si poti pleca in noi expeditii pentru a descoperi cele mai frumoase locatii pentru sedinte foto outdoor.

Fotografia in aer liber.jpg

Sursa foto

In plus, o astfel de activitate se poate transforma intr-un adevarat hobby, unde iti poti implica si prietenii, mai ales atunci cand ai nevoie de modele. Iar daca esti la inceput si inca descoperi tainele fotografiei outdoor, iata cateva trucuri care ti-ar fi de folos.

Cunoaste-ti locatia

Inainte de planui o sedinta foto outdoor ar fi ideal sa cunosti foarte bine locatia in care vei realiza fotografiile. Chiar daca ai un program incarcat, incearca sa iti rezervi cateva ore pentru a vizita locatia inainte de a planifica sedinta foto cu clientii tai. Acest lucru te va ajuta sa alegi echipamentul potrivit, dar si recuzita de care ai putea avea nevoie.

Spre exemplu, exista riscul ca anumite garduri sau parcari sa ingradeasca suprafata de care ai nevoie pentru photoshooting, asa ca poti gasi o solutie pentru a evita acele puncte, sau poti chiar sa schimbi locatia in timp util.

Tine cont de starea vremii

Starea vremii poate influenta destul de mult o sedinta foto outdoor, pentru ca un cer innorat nu iti va aduce acea lumina de care ai nevoie. In plus, vantul prea puternic sau precipitatiile iti pot da peste cap planurile, si pot sa deterioreze recuzita pe care ai pregatit-o, dar si tinuta modelului.

Nu uita sa tii cont de ora la care alegi sa faci sedinta foto, pentru ca in anumite perioade ale anului, soarelui apune mult mai devreme, asa ca este important sa iti planifici totul astfel incat sa ai parte de lumina naturala cat mai mult timp. Acum exista diferite aplicatii mobile, care iti pot arata exact toate informatiile de care ai nevoie, in functie de locatia pe care o setezi, inclusiv perioadele cu cer instelat.

Pregateste-ti echipamentul necesar

Daca vrei sa te dedici fotografiei la un nivel profesionist, atunci ar trebui sa investesti in echipamentul necesar. Pe langa un aparat DSLR sau mirrorless, vei avea nevoie si de alte accesorii pentru a surprinde cele mai spectaculoase cadre outdoor. In primul rand ar trebui sa investesti in lentile wide angle (35-24mm) si ultra-wide-angle, care au o distanta focala mai scurta fata de restul obiectivelor existente si un unghi mai mare de cuprindere. Vei avea nevoie si de un trepied, care te va ajuta sa mentii stabilitatea camerei si sa obtii cadre mult mai creative, pozitionand aparatul deasupra apei, atunci cand te afli langa un parau sau pe malul unui lac. In plus, poti folosi un astfel de trepied pentru o gama variata de aparate foto.

Foloseste lumina naturala in avantajul tau

Lumina din timpul verii poate fi extrem de puternica, asa ca nu este recomandat sa programezi sedinte foto la orele pranzului, mai ales daca urmeaza sa realizezi o sesiune de portrete. Lumina puternica poate sa produca umbre destul de puternice pe chipul modelelor, iar rezultatul nu va fi pe masura asteptarilor tale.

Cu siguranta ai auzit de celebra ora magica sau golden hour, care reprezinta fix prima ora de dupa rasarit sau ora de dinainte de apus. De obicei, in acest interval de timp poti sa obtii cea mai buna lumina pentru fotografiile outdoor.

Fotografiaza in format RAW si nu JPEG

Daca vrei sa obtii cele mai bune fotografii, ar trebui sa iti setezi aparatul sa salveze toate cadrele in format RAW. Fotografiile RAW, cunoscute si sub numele de digital negatives, se caracterizeaza prin forma bruta a fisierelor, care este preluata de la senzorul camerei. Multi fotografi profesionisti prefera sa fotografieze in format RAW, pentru ca pot obtine cadre nealterate, pe care le pot edita in nenumarate feluri, fara ca imaginile sa isi piarda din calitate, cum se intampla in cazul materialelor JPEG.

In plus, fotografiile RAW pot sa absoarba in cadru pana la 4096 de nuante de rosu, albastru si verde, acest lucru fiind echivalentul a 68 de miliarde de culori. In schimb, atunci cand fotografiezi in format JPEG, imaginile contin in jur de 265 de nuante RGB.

Asadar, daca te pregatesti de o sedinta foto outdoor, poti tine cont de sfaturile si sugestiile pe care ti le-am oferit pentru a obtine cele mai impresionante cadre cu echipamentul pe care il ai la dispozitie. Foloseste-ti cat mai mult creativitatea si indrazneste sa experimentezi intotdeauna.

Afla noutati! Aboneaza-te la Newsletter
Copertine, parasolare

Gresie Italia, ceramica, cofraje

Lemn compozit

Articole recomandate

Va invitam sa dati 'Like' paginii noastre de Facebook
pentru a afla zilnic noutati interesante. Va multumim!