STIHL a lansat primul program national de service preventiv pentru motocoase

in Ghid Practic Gradina

Compania STIHL anunta demararea primului program national de service preventiv pentru motocoase, prin intermediul distribuitorilor locali. Programul se adreseaza posesorilor de motocoase STIHL, fie ca sunt din zona profesionistilor din domeniul peisagisticii sau pur si simplu utilizatori casnici.

Service motocoase STIHL

"Prin demararea acestui program in service-urile partenerilor nostri am avut in vedere doua obiective. Primul este legat de faptul ca un motor intretinut corect, la fel ca si la masina, consuma si polueaza mai putin. Deci incercam ca prin orice program pe care il implementam sa avem si o abordare prietenoasa cu mediul. Al doilea obiectiv este legat de faptul ca ne apropiem de sezonul in care incep lucarile de ingrijire a spatiilor verzi, cand se fac cele mai multe revizii la astfel de utilaje si dorim sa evitam supraagolmerarile in service. Astfel, utilizatorii vor putea beneficia de motounealta exact la momentul la care doresc, fara a mai sta sa astepte pentru revizie sau pentru diverse alte reparatii, atunci cand acestea ar trebuie sa fie la lucru. Insa, un aspect la fel de important este faptul ca aplicarea unui service preventiv pentru un astfel de utilaj reduce mult costurile cu intretinerea in timp, prelungind viata utilajului si a componentelor.", declara Ioan Mezei director STIHL Romania.

La fel ca in sectorul auto, se recomanda ca revizia unei motocoase cu motor cu ardere sa se faca o data pe an, inainte de sezon, mai ales daca se utilizeaza intensiv pe parcursul anului. Printre operatiunile de intretinere prevazute in service-ul preventiv se numara revizia generala, cu schimbarea de piese si accesorii (daca mecanicul constata necesitatea), curatarea utilajului si ungerea angrenajelor, reglarea carburatorului, testarea parametrilor de functionare. Costurile pentru activarea unui astfel de pachet variaza in functie de fiecare service STIHL la nivel local si de tipul de motocoasa.

In prezent, la nivel national, se estimeaza ca sunt cateva sute de mii de utilizatori de motocoase STIHL, cei mai multi fiind declarati si fani ai brandului, detinand si alte tipuri de utilaje ale producatorului german. In reteaua STIHL din Romania opereaza peste 400 de magazine din care mai mult de 300 sunt dotate si cu unitati de service.

Despre compania STIHL

Cifrele oficiale comunicate de companie arata o crestere a business-ului mondial de 4%, in 2019, atingand 3.93 miliarde de euro. Produsele STIHL pot fi achizitionate doar din reteaua de magazine autorizate, care la nivel mondial sunt administrate de nu mai putin de 53.000 de dealeri. STIHL Romania este o companie detinuta 100% de firma mama si a fost infiintata in 1997. Compania mama a fost infiintata in 1926 de Andreas Stihl.

Sursa: STIHL

Afla noutati! Aboneaza-te la Newsletter
Copertine, parasolare

Decoratiuni casa

Lemn compozit

Articole recomandate

Produse de la parteneri

Va invitam sa dati 'Like' paginii noastre de Facebook
pentru a afla zilnic noutati interesante. Va multumim!