de Marcel Buciuman in Targuri si expozitii
O familie cu doi copii a decis sa schimbe zgomotele traficului urban cu cantecul broastelor si al pasarilor asa ca si-au construit o casa, la inceput pentru vacante si sfarsituri de saptamana iar mai tarziu ca si locuinta permanenta, intr-un decor natural incantator.
Amplasata la confluenta a doua parauri, casa are o forma mai putin obisnuita fiind compusa din 4 corpuri de cladire aranjate in jurul unei curti interioare.
S-a optat pentru aceasta solutie pentru a putea incadra constructia cat mai bine in conditiile impuse de teren, evitand lucrari majore de excavare sau defrisari care ar fi periclitat ecosistemele din jur.
Grija pentru protejarea naturii a fost insa pe deplin rasplatita. Din orice colt al oricareia dintre cele 4 cladiri peisajele sunt uimitoare si pe deplin valorificate datorita peretilor din sticla.
Prima cladire cu care se intra in contact are un rol mai mult utilitar, incluzand zona de parcare, spalatoria si spatiile de depozitare.
Urmeaza cladirea dedicata zonei de noapte ce contine un dormitor cu pat matrimonial si doua dormitoare identice, construite "in oglinda", pentru cele doua fiice gemene ale proprietarilor.
Dormitorul matrimonial cu iesire spre malul apei
Set mobila pentru dormitor din lemn masiv Seby, alb
Unul dintre dormitoarele copiilor, cu o mica zona etajata
Ajungem apoi, printr-o pasarela din sticla ce poate fi complet deschisa cand se doreste, la cladirea principala, destinata zonei de zi, o structura moderna din otel si sticla delimitata la capete de cele doua parauri. Aici avem bucataria, locul de luat masa, livingul, dar si o terasa acoperita din care nu lipseste semineul sau cuptorul pentru pizza.
Spatiile interioare si cele exterioare se contopesc gratie unui sistem ce permite culisarea panourilor imense din sticla ce alcatuiesc peretii.
Set mobila living Mona, lemn masiv, alb
Al patrulea corp de cladire este folosit ca si casa de oaspeti. Include un dormitor matrimonial, un dormitor pentru copii, un confortabil colt de lectura si o superba terasa inchisa, cu un semineu pe colt decorat cu piatra naturala.
Amenajarile exterioare nu sunt cu nimic mai prejos. De la plimbare, meditatie sau pescuit si pana la activitati mai dinamice precum canotajul, oricine isi poate gasi aici propriul stil de relaxare.
Set mobilier gradina modern, lemn masiv
Foto: Bill Timmerman
Mai mult, pe proprietate exista si o gradina de legume, o mica livada dar si o zona alocata celor 30 de gaini ce cresc libere oferind oua proaspete la micul dejun.
Incantati de casa lor si de stilul de viata linistit pe care l-au gasit aici, proprietarii intentioneaza sa o transforme din casa de vacanta in locuinta permanenta si sa se mute aici definitiv de indata ce copii vor mai creste si vor pleca la facultate.
Arhitect: Lake Flato Architects
Constructor: Duecker Construction
Designer: Poet Interiors
Peisagist: Ten Eyck Landscape Architects
Foto: Casey Dunn
Sursa: CaseSiGradini.ro