Cum sa transformi un container intr-o casa de vacanta moderna - Galerie foto

de Marcel Buciuman in Recomandari

Concepute si utilizate pentru transportul si depozitarea diverselor bunuri, containerele pot fi si solutia perfecta atunci cand doresti sa obtii rapid un spatiu de locuit ieftin, practic si, daca este nevoie, usor de relocat.

Containerul casa de vacanta

Pentru arhitectii de la Poteet Architects transformarea spatiului rece si impersonal al unui container metalic intr-un camin cat mai confortabil a parut o provocare incitanta. Aceasta pentru ca spatiul larg al containerului deschide o multime de oportunitati de compartimentare si decorare.

In cazul de fata s-a optat pentru o compartimentare simpla, proprietarii solicitand doar o zona de zi, un dormitor si o baie cu dus, facilitati suficiente pentru casa de vacanta a unui cuplu.

S-a insistat in schimb pe deschiderea spatiului locuibil spre exterior cu ajutorul unor zone vitrate generoase. O usa culisanta uriasa din sticla si otel face legatura cu terasa ce se intinde pe o buna parte din lungimea casei. Atat din interior cat si de pe terasa locatarii pot admira in voie natura inconjuratoare.

Terasa container casa Terasa container casa

Un accent deosebit s-a pus si pe latura ecologica a proiectului prin reciclarea materialelor utilizate, de la containerul in sine si pana la stalpii vechi de telefonie pe care a fost asezat acesta. Placile utilizate la pavarea terasei au fost si ele obtinute din sticle de plastic reciclate.

Containerul casa de vacanta

Acoperisul verde protejeaza vara containerul de arsita realizand si o buna integrare a acestuia in natura pentru un impact redus asupra mediului inconjurator.

Apa de la dus si lavoar este filtrata si reutilizata pentru irigarea plantelor de pe acoperis.

Finisajele interioare sunt moderne. Lemnul de bambus care acopera atat pardoseala cat si peretii si plafonul ofera interiorului o atmosfera calda, de locuinta, dar si un echilibru cromatic in combinatie cu rosul si albastrul ce au fost folosite pentru peretii din baie, piesele de mobilier, obiecte de decor sau peretii exteriori ai containerului.

Living container casa Living container casa Baie container casa

In functie de dimensiunile containerului si de necesitati, acesta poate fi transformat la fel de bine intr-o anexa a casei cu functia de casuta de gradina, atelier de lucru sau casa de oaspeti.

Containerul casa de vacanta

Foto: Chris Cooper

Sursa: CaseSiGradini.ro

Afla noutati! Aboneaza-te la Newsletter
Copertine, parasolare

Gresie Italia, ceramica, cofraje

Lemn compozit

Articole recomandate

Produse de la parteneri

Va invitam sa dati 'Like' paginii noastre de Facebook
pentru a afla zilnic noutati interesante. Va multumim!