In al doilea rand, in functie de ambient si preferinte se va alege forma, tipul de finisaj si culorile dorite. Pavelele pot fi disponibile intr-o gama variata de culori: alb, antracit, teracota, galben, crem, travertin, antracit, rosu, galben, maro, verde, ciment, culori patinate si pastel, de forme: evantai, romb, frunza, patrat, grila, dreptunghi, de finisaj: cu suprafata neteda (modelul Dreptunghi, Patrat in toate variantele din portofoliu), denivelata (modelul Rustic), patinat (modelul Fantasia) si antichizata/imbatranita (modelul Antico), cu efecte de umbre (Umbra Patrat P3 si P4 si Umbra dreptunghi).
Necesarul de material este dat de suprafata care urmeaza a fi pavata, exprimata in metri patrati, la care se adauga un procent de 2-10% pentru pierderile din taieturi. Necesarul de nisip pentru stratul suport se obtine inmultind suprafata (in metri patrati) cu 0,05 (grosimea in metri) obtinandu-se necesarul in metri cubi. Necesarul de material pentru infrastructura (piatra sparta, balast) este stabilit in functie de conditiile locale.
Pavelele se monteaza manual, pe un strat de nisip pilonat, in grosime de 3-5 cm. In anumite cazuri, acestea se pot monta pe un strat de mortar de ciment (pe strat de fundatie rigida), caz in care se anuleaza caracterul drenant al suprafetei pavate.
In procesul de montare, se realizeaza urmatorii pasi:
- se traseaza conturul suprafetei
- se decoperteaza stratul de suprafata
- se realizeaza straturile infrastructurii conform conditiilor de teren sau a prevederilor din proiect
- se monteaza bordurile, daca sunt prevazute
- se niveleaza suprafata cu pante corespunzatoare asigurarii scurgerii apelor pluviale
- se asterne patul de nisip de 3-5 cm care trebuie sa fie neted, altfel intreaga lucrare va iesi cu denivelari
- se monteaza pavelele una cate una, fixandu-se cu ajutorul unui ciocan de cauciuc prin batere usoara si umplandu-se rosturile cu nisip.
- se compacteaza la final doar pe timp uscat, moment in care, prin vibrarea pavajului, cota acestuia va scadea cu ~2 cm