A venit vremea sa vorbim putin si despre planta care a inspirat vestitele versuri ale unei cunoscute melodii populare
Sipica, sau Scabiosa, este o specie de plante tufoase, cu aspect rustic si flori aproape sferice, foarte frumos colorate. Dintre ele, Scabiosa japonica este cea mai cunoscuta si raspandita in intreaga lume.

Planta creste spontan in regiunile cu clima temperata si are flori foarte atragatoare. Se dezvolta ca o tufa de mici dimensiuni, din care se inalta tulpini lungi si subtiri in varful carora apar florile. Frunzele sunt paroase, mici si inguste, asemanatoare unor sabii si impreuna au aspectul unui musuroi aproape perfect rotund, din care rasar, cum spuneam, tulpinile florale. Florile sunt mici, dense, cu aspect de ciucure rotund, de culoare lila, de o delicatete si un rafinament care nu pot trece neobservate. Infloreste abundent de la inceputul verii si pana la mijlocul toamnei, fiecare tufa avand zeci de flori.
Cum se ingrijeste
Sipica este o planta care nu are nevoie de ingrijire permanenta. Nu are pretentii de calitate a solului, orice pamant de gradina fiind foarte bun pentru ea, nici chiar in cazul cultivarii in ghiveci. Se uda regulat, in special in perioada torida de vara, dar nu cu apa din abundenta. Se dezvolta excelent atat la soare, cat si in locuri partial umbrite.