Casa ta te poate imbolnavi!

de Marcel Buciuman in Case ecologice

Modul in care ne proiectam, construim, decoram si intretinem casele are un puternic impact asupra felului in care ne simtim emotional, spiritual si fizic in propriul camin. Sa vedem asadar care sunt pericolele din casa care ne pot afecta starea de sanatate fizica.

Casa sanatoasa

De la an la an oferta de materiale de constructii, amenajari interioare si produse pentru decorarea si intretinerea locuintei este tot mai bogata iar producatorii investesc bugete imense in promovarea anumitor calitati ale produselor lor fara a spune insa nimic si despre potentialul nociv pe care-l pot avea acestea, direct sau indirect, asupra sanatatii noastre.

John Bower, autor al unor numeroase carti despre constructia de case sanatoase, spune ca uneori viata intr-o constructie moderna poate fi asemanata cu introducerea capului intr-o punga de plastic plina cu gaze toxice. Si nu putem decat sa-i dam dreptate. Din dorinta, cat se poate de justificata dealtfel prin ratiuni financiare si de comfort, de a avea pierderi cat mai mici de caldura iarna si case racoroase vara, tendinta este de a transforma casele in niste cutii inchise ermetic.

Efectele?

Pe termen scurt dureri de cap, stari de ameteala si oboseala, alergii, probleme respiratorii, dar pe termen lung se poate ajunge pana la boli grave precum astmul sau cancerul.

Ce este de facut?

In principiu, se poate lupta pe 2 fronturi: eliminarea (sau macar reducerea) materialelor periculoase din locuinta, si, cel mai la indemana, aerisirea eficienta a spatiului locuit.

Eliminarea materialelor periculoase

Pare destul de greu de realizat, intrucat totul, de la pardoseala si pana la acoperis, poate sa contina substante chimice daunatoare.

Set mobila pentru dormitor din lemn masiv Bucovina, alb

Mobila dormitor lemn masiv Bucovina, alb

Este foarte cunoscut cazul azbestului, material folosit pana nu demult pe scara larga in constructii, dar care s-a dovedit extrem de nociv pentru sanatate (se estimeaza ca in SUA mor anual mai multi oameni de cancer pulmonar datorat azbestului decat fumatului).

Chiar daca acum cele mai multe state au interzis prin lege folosirea azbestului, acesta este inca prezent in numeroase constructii, cel mai vizibil fiind la noi sub forma placilor de azbociment utilizate pentru acoperirea cladirilor. Si, cel putin la noi, nu exista interes pentru programe de colectare a produselor cu continut de azbest si neutralizarea acestuia.

Daca in cazul azbestului lucrurile sunt clare, o serie de alte materiale de constructii nasc controverse.

Radonul este un gaz inodor si incolor extrem de radioactiv. Cea mai importanta sursa de radon este solul de unde se infiltreaza in locuinte prin subsoluri, daca acestea nu sunt bine isolate. Radonul este regasit insa si in multe materialele de constructii: zgura, placi ceramice sau din granit, ciment, gips, caramida etc.

Formaldehida, o substanta chimica incolora si inflamabila, se regaseste in componenta unor materialele de constructie, dar si in mobila, parchet laminat, covoare, tesaturi sau alte produse de uz casnic.

Stirenul, din a carui polimizare rezulta polistirenul expandat folosit printre altele ca si ambalaj in industria alimentara, dar si ca material de constructie termoizolator sub forma de placi de polistiren expandat, polistiren extrudat, spume termoizolante sau in compozitia betoanelor usoare, a fost de asemenea inclus in lista substantelor cu potential cancerigen.

Cum termoizolarea locuintelor este totusi o necesitate, se poate opta pentru materiale termoizolatoare naturale, precum izolatiile din lana de oaie, canepa, fibre de lemn, paie, pluta, amestec de argila si paie.

Daca optati pentru termoizolarea casei cu placi de polistiren, montati-le pe exteriorul cladirii. Nu numai ca aceasta este tehnologia corecta de aplicare pentru a impiedica crearea condensului in pereti, dar peretele va fi astfel un separator intre spatiul locuit si anvelopa de polistiren.

Daca am discutat despre materialele care izoleaza la exterior cladirea, cu atat mai mult trebuie sa fim atenti la materialele pentru finisajele interioare. Din fericire, fie ca este vorba de tencuiala, vopseaua pentru pereti sau lacul protector pentru parchet, exista solutii ecologice pentru toate acestea.

Un alt pericol pentru sanatatea noastra sunt produsele de curatenie, igienizare si odorizare a casei, care elibereaza in aerul locuintei chiar si zeci de substante si elemente chimice toxice, cele mai comune fiind etilenii glicoli si compusii pe baza de clor. Exista insa si alternative sanatoase, precum otetul, bicarbonatul de sodiu sau diverse odorizante naturale (saculete cu plante aromatice).

Concepute sa ne faca viata mai usoara si mai frumoasa, aparatele electrice, electronice si electrocasnice au si ele un potential periculos pentru sanatate prin radiatiile electromagnetice pe care le emit. Chiar daca fiecare aparat in parte emite o cantitate mica de radiatii, efectul cumulativ al acestora nu este deloc de neglijat. Si numarul aparatelor dintr-o casa creste de la an la an. Daca nu cu multi ani in urma radiatiile emise de tubul catodic al televizorului erau singura grija, acum computerul, cuptorul cu microunde, telefoanele mobile, retelele mobile de telefonie si internet, sunt prezente aproape in orice locuinta. Puteti reduce nivelul radiatiilor electromagnetice din locuinta intrerupand alimentarea acestora cu eneregie electrica atunci cand nu sunt folosite.

Aerisirea

Chiar daca achizitia si instalarea unor sisteme performante de ventilare si filtrare a aerului din locuinte nu este la indemana multora, trebuie sa folosim macar modalitatile ieftine de imbunatatire a calitatii aerului din casa noastra.

Si, ce este mai simplu decat sa aerisim prin deschiderea ferestrelor?

O aerisire eficienta se face cu ferestrele larg deschise timp de 10-15 minute, de 3-4 ori pe zi. Desigur, daca temperatura externa permite, ferestrele pot ramane deschise oricat doriti.

Daca locuiti insa intr-o zona foarte poluata datorita noxelor industriale, traficului auto sau prafului, primenirea naturala a aerului din locuinta ar trebui inlocuita de un sistem de ventilare a aerului care sa includa si filtrarea acestuia. Atentie insa, filtrele trebuiesc curatate sau inlocuite periodic!

Ideal ar fi instalarea unor sisteme de ventilatie cu recuperare de caldura, care ar reduce pe durata sezonului rece si costurile de incalzire a locuintei.

De mare ajutor sunt si plantele de apartament. Pe langa rolul decorativ, acestea sunt si o sursa de oxigen, dar actioneaza si ca niste veritabile filtre naturale pentru dioxidul de carbon, praf si alti compusi nocivi din aer.

Stiati ca, statistic, ne petrecem peste 75% din timp in spatii inchise, fie acasa fie la locul de munca?

Sursa: CaseSiGradini.ro

Afla noutati! Aboneaza-te la Newsletter
Copertine, parasolare

Decoratiuni casa

Lemn compozit

Articole recomandate

Produse de la parteneri

Va invitam sa dati 'Like' paginii noastre de Facebook
pentru a afla zilnic noutati interesante. Va multumim!