Castelul Karoly - renovarea monumentelor de patrimoniu

in Arhitectura

Aspect deosebit. Materiale rezistente in timp la actiunea conditiilor meteo extreme. Functia de protejare a obiectelor si lucrarilor de arta adapostite. Manopera impecabila.

 

Acestea sunt doar cateva dintre cerintele obligatorii in momentul deciziei renovarii unei cladiri de patrimoniu. Provocarea in materie de design este uriasa. Pe de o parte, esti obligat sa respecti personalitatea cladirii si mostenirea ei istorica si culturala. Pe de alta parte, ai libertatea de a contura practic o noua identitate, actuala.

 

 

Tema nu a fost deloc usoara nici in cazul renovarii Castelului Karoly, din Carei (judetul Satu Mare), construit in anul 1482 de catre Karoly Laszlo.

 


Foto: Renovarea castelului Karoly, din Carei

 

Castelul are o mostenire culturala deosebita, fiind cu siguranta cel mai semnificativ monument arhitectural al orasului si unul dintre cele mai reprezentative pentru Transilvania de Nord. Castelul gazduieste un muzeu de stiintele naturii si o biblioteca ce numara peste 80.000 de volume. De asemenea, la castel se organizeaza periodic diverse expozitii de istorie, carte rara, mobilier de epoca, precum si concerte sau conferinte.

 


Foto: Castelul Karoly, din Carei, inainte de renovare

 

Lucrarile de renovare au inceput in decembrie 2009 si au fost finalizate in decembrie 2011. Una dintre provocarile principale ale renovarii a fost invelitoarea pentru Sala Cavalerilor. Solutia gasita de arhitect si constructor a fost tabla plana faltuita Lindab Artline.

 

"Fiind vorba despre o cladire monument, aspectul invelitorii era extrem de important. Acesta a fost unul dintre motivele principale pentru alegerea tablei Lindab Artline, care are cu siguranta un design nobil. Apoi, ne-au interesat calitatile de etansare. Sala Cavalerilor are un plafon din lemn, pictat, care trebuia protejat cu mare grija. De asemenea, aveam nevoie de un material rezistent la intemperii, in speta la clima noastra continentala (cu diferente mari de temperatura iarna-vara, ploi si zapezi abundente), cat si la radiatii ultraviolete. Pe de alta parte, fiind vorba de structuri de rezistenta istorice, se impunea un material usor, care sa nu dea incarcari suplimentare. Nu in ultimul rand, am ales tabla plana faltuita metalica pentru ca a putut fi folosita eficient la pantele mici si pentru ca nu pateaza in timp, asa cum o face uneori tabla din cupru", a declarat doamna Arhitect Ana Maria Pop, sef de proiect.

 


Foto: Renovarea castelului Karoly, din Carei

 

Lucrarea a avut pretentii deosebite pentru executie. Provocarea principala a constat in ridicarea foilor de tabla pana la acoperis, fara a afecta fatada recent renovata.

 

Reabilitarea Castelului Karoly din Carei a fost realizata din fonduri nerambursabile, fiind un exemplu de succes pentru Romania.

 

Arhitect: doamna Ana Maria Pop, Sef de Proiect
Constructor: Acropolis Buildings, Baia Mare
Beneficiar final: Primaria Municipiului Carei

Sursa: Lindab

Afla noutati! Aboneaza-te la Newsletter
Copertine, parasolare

Decoratiuni casa

Lemn compozit

Articole recomandate

Produse de la parteneri

Va invitam sa dati 'Like' paginii noastre de Facebook
pentru a afla zilnic noutati interesante. Va multumim!